
Energia SMEC (Spirit - Minte – Emoții – Corp)
Ai vrea mai multă energie pentru a-ți urmări visele? Ai câteodată conflicte interioare și ești epuizat încercând să mergi în două direcții? Învață să îți echilibrezi cele 4 surse de energie și decolează spre obiectivele tale esențiale!
Echilibrul în viață este ca mersul pe bicicleta. La început mai cazi, dar când vei invăța cum să “mergi” ușor prin viață, vei găsi satisfacție în noile peisaje pe care le vei descoperi.
Programul nostru te va ajuta să treci prin:
- Conștientizarea nivelului energiei tale
- Sursele de consum de energie și obiceiuri
- Importanța valorilor
- Interpretarea mesajelor corpului/spiritului/minții/emoțiilor
Redescoperă-te! Fă-ti, alături de noi, un plan pentru eficiență, productivitate, performanță!
Bicicleta – Lanțul care te eliberează!
Te gândești să înveți ceva nou și să-ți depășești limitele?
Ești părinte și vrei să-ți ajuți copilul să descopere minunățiile naturii și pedalând împreună să petreceți timp de calitate? Cu bicicleta, veți putea explora locuri noi, greu accesibile mașinilor.
Programul nostru este conceput în special pentru :
- Copii și părinți începători, pentru aprofundarea mersului pe bicicletă:
- Tineri/adulți care vor să învețe tehnica mersului pe bicicletă ( virarea, abordarea pantelor, utilizarea schimbătoarelor de viteză);
- Tineri/adulți care se pregătesc pentru nivelul de MTB (mountain bike).
Activități: pregatire mentală, antrenament fizic în funcție de obiective, abordarea traseelor extraurbane, descoperire mici secrete în folosirea eficientă a bicicletei.


Sport la Minut!
De câte ori ai zis că de mâine te apuci de sport? Și că, așa de bine ți-ar fi dacă ai mai avea un prieten cu care să te îndemni pentru asta? Acum poți avea un Companion EXPAND să te ajute în acest sens.
Prin acest program, vei crea, împreuna cu un Companion EXPAND, un plan de acțiune adaptat situației și programului tău personal. Acesta va conține:
- Alegerea modalității prin care să faci puțină mișcare, din plăcere;
- Alocarea unui timp zilnic sau săptămânal în care să practici sportul sau tipul de activitate ales;
- Identificarea unui partener de acțiune pentru încurajare reciprocă și atingerea rezultatelor dorite de tine.
Ideea de bază a programului: să faci cât de puțin la început, dar din plăcere, și să fii consecvent. Puțin e mai mult decât nimic!
Ești un părinte bun?
Te îndoiești câteodată de capacitățile tale de părinte? Sau poate știi vorba “ești cel mai bun părinte pentru copilul tău” dar nu reușești să simți în interiorul tău că aceasta e adevarată și pentru tine? Iată cum ne-am gândit să te susținem!
“Ești un parinte bun?” este un program conceput să vă sprijine prin jocuri și activități susținute împreună cu unul din consilierii noștri, în următoarele direcții:
- Pentru tine, ca părinte:
- Creșterea încrederii tale în tine că ești un părinte bun.
- Ce poți face mai bine din ceea ce deja faci – lucrează cu punctele tale forte.
- Pentru relația voastră:
- Ce tipuri de forțe sunt în relația voastră?
- Joaca ne unește – învățați reguli de joacă sănătoasă, exersați tipuri de activități care vă ajută să construiți o relație părinte – copil durabilă.
- Stilurile voastre de comunicare și impactul lor asupra relației!


ADOLESCENȚA - prietena mea
Ai intrat în furtuna adolescenței? Mix de sentimente, trăiri, gânduri care vin în avalanșă iar tu te simți într-un ocean învolburat? Programul acesta te poate ajuta să-ți redevii prieten(ă).
Ce vei face în program:
- Stâlpii încrederii de sine ( vei învăța cum se construiește stima de sine);
- Oglinda ( devino conștient(ă) de felul în care vorbești cu tine și despre tine);
- Creația ( devino prietenul tau cel mai bun, liniștește apele învolburate ale emoțiilor tale și fii așa cum vrei să fii).
Poți să trăiești frumos! Învață să îți folosești puterea creației pentru a străluci și pentru a răspândi lumină în jurul tău!
Copilul meu e un geniu
Dacă ți se întâmplă des să îți critici sau judeci copilul, acest program te poate ajuta să ajungi să îți vezi copilul cu alți ochi, mai înțelegători. Ce cuprinde programul:
Primele ore sunt dedicate părintelui:
- Identificarea stilului tău parental;
- Fă pace cu copilul tău interior;
Restul sesiunilor sunt concentrate asupra copilului:
- Copilul tău este original și unic;
- Copilul tău are un glas și o așteptare de la tine!
Crește-ți copilul ca pe un geniu! Fii cel mai important susținător al său!
Vârsta minimă recomandată a copilului: 3 ani.


DAC - Dezvoltă abilitățile copilului tău
Credem că talentele copiilor îi călăuzesc către cea mai bună variantă a lor. Prin acest program copiii își conștientizează punctele tari și își dezvoltă noi abilități necesare în timpurile moderne, printre care:
- Gestionarea emoțiilor;
- Încrederea în sine;
- Respectarea limitelor personale;
- Creativitate și găsire de soluții.
Părinții au acces la tehnicile de lucru, pe care le pot folosi ulterior pentru consolidarea relației cu copiii lor.
Vârsta minimă recomandată a copilului: 4 ani.
Cum te poți dezvolta personal?
Ai nevoie să progresezi în ritmul tău și să găsești placere în călătorie. De aceea, e important să alegi în mod individual cum te vei dezvolta.
Abilități
Discuții cu un consilier
Studiu individual
Cursuri recomandate

Întrebări frecvente
-
1 Ce se întâmplă la prima sesiune de consiliere?
În cadrul primei discuții, verificăm reciproc dacă există chimie între noi pentru a putea lucra împreună. Credem în acest lucru și urmărim semnalele intuiției, dincolo de detaliile tehnice ale discuției: obiectivele tale de dezvoltare, metodele preferate, rezultatele dorite. Primele 30 de minute sunt gratuite și le putem folosi pentru a stabili obiectivele tale și/sau pentru a face un scurt demo cu metodele noastre.
-
2 Cum se derulează programele EXPAND LIFE?
La crearea și derularea programelor EXPAND LIFE, folosim tehnici antrenante: joc, brainstorming, improvizație, jocuri de rol, metode preluate din terapia prin artă, teatru, training și coaching. Evaluăm inițial nevoile participanților și apoi alegem metodele cele mai adecvate pentru acestea.
-
3 Ce pot să fac dacă, după ce am început un program, consider că, de fapt, nu mi se potrivește?
Poți, în orice moment, să te retragi dintr-un program accesat. Unele programe au mai multe secțiuni și se pot desfășura în cadrul mai multor întâlniri. Poți selecta, încă de la început, ce etape să parcurgi, în funcție de nivelul tău de dezvoltare.
-
4 Ce conține un Plan Individual de Dezvoltare?
Planul individual de dezvoltare este construit pe obiectivele tale. Împreună cu noi, vei putea să-ți definești acțiuni și să alegi metode prin care să ajungi să-ți îndeplinești dorințele, visele, obiectivele. În privința acțiunilor, poți alege să accesezi programe EXPAND ( workshopuri, cursuri on-line, consiliere, jocuri EXPAND) pe care le poți combina cu alte metode preferate de tine (citirea unor articole de specialitate, jocuri, traininguri externe, etc). Ne vom lua împreună un angajament pentru atingerea rezultatelor, monitorizând permanent evoluția dezvoltării tale.
Atinge-ți visele și obiectivele!
Ai început în momentul în care ți-a apărut intenția! Alături de noi, te vei echipa pentru ceea ce urmează: călătoria dezvoltării tale! Depășește-ți nivelul!